Despre carte: 1959 / Înainte de a trece la o relatare detaliată a tot ceea ce mi s-a întâmplat cu exact cincisprezece ani în urmă, în zilele ocupației, este necesar să măcar pe scurt, să ating evenimentele care m-au determinat să iau stiloul. Dar, în primul rând, cine sunt eu? Mă numesc Hans Maisonnier, am douăzeci și șapte de ani, acum doi ani am absolvit cu medalie Școala Superioară de Științe Juridice și până săptămâna trecută am editat departamentul juridic al celui mai mare ziar din departamentul nostru. Din punct de vedere formal, sunt încă editorul său, dar mai multe despre asta mai târziu. În fiecare zi, timp de doi ani, de la doisprezece la patru, am stat în biroul meu, uitându-mă prin grămezi de fotografii ale instanței, tăieturi din ziare, rapoarte și rapoarte ale poliției și, de trei ori pe lună, dădeam articole detaliate pe diverse probleme. Desigur, a trebuit să scriu despre orice, dragii mei compatrioți și contemporani sunt lacomi de tot ce este neobișnuit și sângeros, toți iubesc crimele misterioase, crime incredibile, spargerea în dulapuri ignifuge, mașini misterioase fără numere de înmatriculare și faruri și lucruri precum, să zicem, parricid sau profanare cadavr, doar dă-le. Romanul „Maimuța vine după craniul lui” fusese deja acceptat pentru publicare, dar din cauza arestării lui Dombrowski, toate manuscrisele au fost confiscate. Și după reabilitare, un bărbat a venit la Dombrovsky la Moscova, al cărui nume a rămas secret, și a dat manuscrisul, spunând că l-a păstrat în ciuda ordinului de a-l arde..